singurei femei pe care o iubesc,

e tare intunecat si rece totul, lipsit de sens si suflet, imi lipseste caldura vocii tale. totdeauna imi pare ca plangi cand ploua si ma doare, mai ales ca ne placea ploaia amandurora.

am spus demult ca ai sa ma urasti intr-o zi. dar am crezut ca si lucrurile de cacat prin care te-am pus sa treci raman undeva acolo, in urma... si nu mai au importanta. am inteles totusi ca nu se intampla asa, ca in sufletul tau se aduna undeva toate dubiile si inexactitatile... si se amesteca si se transforma in ceva care n-o sa dispara niciodata, de care o sa uiti o perioada, dar care persista totdeauna. si sunt un dobitoc mare daca te rog sa nu te mai uiti in trecut, la perioada cand ceva-ul ala nu exista inca, sau la perioada in care s-a nascut.

n-ai sa ma urasti in ziua in care se va termina, doar ai sa incepi sa uiti. si n-am sa fac altceva decat sa te las sa uiti... pentru ca oricat de mult m-ai iubi n-ai sa fii niciodata fericita cu un barbat care te va dezamagi nu de fiecare data, dar mult prea des. si n-ai sa mai poti iubi un barbat care se chinuie sa-ti faca pe plac... pentru ca nu de asta m-ai iubit pe mine, eu n-am facut asta.

iti scriu lucrurile astea nu pentru ca renunt la tine, nu te-am iubit niciodata atat de mult cat te iubesc azi. iti scriu ca sa intelegi lucrurile pe care ti le spun cu jumatate de gura si inima alergand, sau tipand la tine inainte sa inchizi telefonul.

motivul pentru care nu te sun la ora 9 e ca vroiam sa te sun la 8 dar nu am facut-o, si ma simt prost. si sunt un prost. si nu te sun azi pentru ca vroiam sa te sun ieri dar m-am luat cu altceva, si stiu ca azi ne vom certa pentru ca nu te-am sunat ieri. e stupid, e o prostie, si in general e adevarat. si sunt un prost... si dupa a doua zi in care sunt un prost imi spui sa nu te mai caut si ca am termminat, deci maine n-am sa te sun, ca ar fi penibil si prostesc. dar nu stii cat de greu imi este cand plangi dar nu vorbesti cu mine.

nu-mi amintesc exact cand am devenit noi doi oameni atat de seriosi... sau seriosi numai intre noi doi. tin minte ca pe vremuri radeam de tine cu prietenii tai devenind pretendenti, si de obicei radeai cu mine. acum nu-mi permit sa comentez nimic. totul e greu, totul doare. si tu radeai de mine si mi se parea amuzant, aveam o oarecare doza de auto-ironie si cred ca nu mi-am pierdut-o... doar ca sunt atat de preocupat cu ideea ca ai cea mai proasta impresie despre mine ca persoana, incat socotesc necesar sa-mi apar fiecare cuvant sau idee de parca mi-ar fi ultimele. pentru ca, daca ascult de opinia vreunui om de pe pamantul asta despre viata mea, inseamna ca de tine ascult, doar ce spui tu are vreo relevanta pentru mine.

te respect. sincer. ca om. nu-mi permit de multe ori sa te contrazic, defapt. intotdeauna am cautat sa-ti inteleg punctul de vedere, si daca nu l-am inteles - te-am rugat sa-mi explici... sau ti-am cerut nervos sa-mi explici. si daca am simtit apoi ca ai dreptate, ti-am spus asta.
cand a fost o problema intre noi am cautat solutii. dar m-ai invatat si ca solutiile practice si logice pot sa nu functioneze deloc... dar eu n-am renuntat niciodata cu adevarat.

te iubesc, si imi lipsesti...
cu dragoste, Paul